13 mai 1945 – 1 septembrie 1996

​S-a nascut la Corabia, pe 13 mai 1945. Fotbalul l-a inceput in orasul natal, la formatia Dunarea, unde este legitimat din 1958. Inca de la primii pasi facuti in fotbal se remarca prin “stangul” sau naprasnic, care, se povesteste, facea multe pagube in gardurile vecinilor, in copilarie, apoi la portile celor care aveau norocul sa-l intalneasca. Junioratul il face la Craiova, la CFR – Electro (1960-1962), apoi la CS Craiova (1962-1964). Promovat in lotul national de juniori, este “vazut” de Valentin Stanescu, care in 1964 il aduce la Rapid Bucuresti. Dar in atacul “feroviar” al acelor vremuri, dominat de celebrul tandem Dumitriu II – I. Ionescu, era greu sa-ti faci loc. Astfel ca, pana in 1966, cand a parasit Rapidul, a “prins” doar cateva jumatati de repriza in echipa giulesteana. Din sezonul 1966-1967 se reantoarce la Universitatea, formatie care incepea al treilea campionat pe prima scena a fotbalului romanesc, sub conducerea noului antrenor Robert Cosmoc.

​

Cariera de fotbalist

Privind în urmă, este greu de înțeles de ce Oblemenco, un atacant cu clasă și eficacitate maximă - de patru ori golgheter al campionatului nostru (1967, 1970, 1972, 1973) - nu a jucat nici un minut în meciurile oficiale ale naționalei mari a României, rezervându-i-se doar „onoarea" de a juca în câteva partide amicale. Tricolorii au efectuat, în 1968, un turneu în America de Sud, Oblemenco a fost golgheterul tricolorilor în acel turneu, dar la revenirea în țară, selecționerul Angelo Niculescu l-a mai convocat la națională pe Oblemenco doar o dată, apoi l-a uitat definitiv pe tunarul Științei la Craiova! În prima ligă din România a debutat sub culorile Rapidului, într-un meci disputat la Cluj în 5 iulie 1964, Știința Cluj - Rapid 3-1, Oblemenco marcând unicul gol al giuleștenilor. Rapidul însă l-a umilit, antrenorii de atunci ținându-l pe Oblemenco mai mult rezervă. A revenit (în 1966) la Craiova, a făcut istorie și a adus glorie pentru Știința, a fost la un pas de moarte în toamna lui 1972 (două operații de ulcer duodenal), dar a fost obligat să-și încheie cariera de fotbalist la Galați, în liga a II-a (1977-1978).
​​

Cariera de antrenor

​Ca antrenor, a câștigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu), eventul campionat-cupă în 1981 (ca principal), iar în 1982 duce Știința, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni, dar după aceste performanțe a fost iarăși obligat să plece din Craiova. Antrenează apoi alte echipe, Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Olt, Sportul Muncitoresc Slatina, Pandurii Târgu Jiu, din nou FC Olt, Progresul Corabia, iarăși Chimia Râmnicu Vâlcea. După ’90, a fost rechemat la Universitatea în mai multe rânduri, ca antrenor principal al echipei mari, director tehnic, director sportiv și antrenor la satelitul de atunci al oltenilor, Constructorul - Universitatea. Nu a mai reușit însă să repete performanțele Științei din anii 1980-1981-1982. În vara anului 1995, alături de Dobrin, Oblemenco a fost în staff-ul tehnic al formației Aro Câmpulung Muscel și cei doi au reușit promovarea echipei în Divizia A, cum se numea în 1995 liga a II-a din România. La începutul anului 1996 a fost cooptat în staff-ul lui Electroputere, acolo colaborând bine cu prietenul și finul său, Petre Deselnicu, și cu președintele Marcel Popescu, iar în vară acceptă o ofertă din Maroc, de la echipa de primă ligă Hassania din Agadir. Aici, într-un meci amical al Hassaniei cu echipa Sidi Kacem, antrenată de alt român (Alexandru Moldovan „gura"), afectat de greșelile unui arbitru marocan (Arjoun), în penultimul minut al meciului, scor 1-1, se prăbușește pe banca tehnică, iar la spital nu mai poate fi salvat. Era 1 septembrie 1996, iar Oblemenco nu avea decât 51 de ani.